Povestea Bradului

Povestea bradului de Craciun este parte a povestii vietii Sf. Bonifaciu, al carui nume a fost initial Winfrid. Sf. Bonifaciu s-a nascut in anul 680 in Devonshire, Anglia. La vârsta de 5 ani, el si-a dorit sa devina calugar, astfel ca doi ani mai târziu a intrat in scoala unei manastiri de lânga Exeter. La 14 ani a intrat in abatia de la Nursling, din Dieceza de Winchester. Pasionat de studiu, Sf. Bonifaciu a fost elevul invatatului abate Winbert. Mai apoi, el a ajuns chiar directorul scolii unde invatase.

In acea vreme, mare parte din nordul si centrul Europei erau inca neevanghelizate. Sf. Bonifaciu s-a hotarât sa fie misionar printre aceste popoare. A reusit sa obtina aprobarea oficiala pentru aceasta de la Sfântul Papa Grigore al II-lea, care l-a insarcinat cu vestirea Evangheliei poporului german. Atunci si-a schimbat numele Winfrid in Bonifaciu. A mers in Germania prin Alpi, ajungând in Bavaria, apoi in Hesse si Turingia. In 722, Papa l-a consacrat pe Sf. Bonifaciu Episcop peste intreaga Germanie. Cea mai mare provocare pentru el era sa elimine superstitiile pagâne care impiedicau acceptarea Evangheliei si convertirea. Cunoscut ca “Apostolul Germaniei”, Sf. Bonifaciu a predicat Evanghelia pâna când a fost martirizat in anul 754. Cu aceasta introducere putem incepe povestea noastra despre bradul de Craciun.

Intr-o zi, alaturi de câtiva credinciosi care ii erau fideli, Sf. Bonifaciu calatorea printr-o padure, de-a lungul unui vechi drum roman, in ajunul Craciunului. Zapada cadea din greu, acoperindu-le urmele. Abia puteau sa respire aerul rece. Desi unii sugerau sa se opreasca, sa faca o mica tabara pentru a innopta, Sf. Bonifaciu vroia sa mearga mai departe: “Curaj, fratii mei, mai avem putin. Luna lui Dumnezeu ne va lumina drumul. Stiu ca sunteti obositi; si inima mea este obosita si tânjeste dupa Anglia, unde cei dragi ai mei se pregatesc sa sarbatoreasca Craciunul. Oh, de-as putea scapa din aceasta salbatica si agitata Germanie pentru a ma intoarce in tara mea natala! Dar avem de lucru inainte de sarbatoare. Pagânii de aici s-au strâns la stejarul din Geismar pentru a aduce cult zeului lor, Thor; si lucruri stranii se vor intâmpla acolo, lucruri care intuneca sufletul. Noi suntem insa trimisi sa aducem lumina in intunericul lor; ii vom invata pe fratii nostri sa celebreze alaturi de noi Craciunul asa cum acest tinut nu a facut-o vreodata. Inainte deci, in numele lui Dumnezeu!”

Cu forte proaspete in urma indemnurilor Sf. Bonifaciu, credinciosii si-au continuat drumul. La scurt timp cararea i-a scos intr-un spatiu deschis. Au vazut case, dar cufundate in intuneric, ca si cum ar fi fost parasite. Nu era nimeni in ele. Au auzit insa nechezat de cai, asa ca si-au continuat drumul in acea directie, reintrând in padure. In scurt timp au ajuns intr-un luminis, iar aici era stejarul din Geismar. “Aici este stejarul vostru”, spuse Episcopul tinând ridicat toiagul episcopal in vârful caruia se afla o cruce, “si aici este crucea lui Cristos care va zdrobi ciocanul falsului zeu Thor”. In fata copacului era un foc mare. Din el sareau scântei care dansau in aer. Locuitorii germani, care pâna atunci statusera in fata focului, privind spre stejarul lor sacru, s-au intors mirati spre Sf. Bonifaciu. “De-al vostru sunt, de sânge germanic si venit din Wessex, de dincolo de mare, pentru a va aduce un mesaj de la Tatal tuturor, al carui slujitor sunt eu.”

Hunrad, preot pagân al lui Thor, i-a intâmpinat pe Sf. Bonifaciu si pe insotitorii lui spunându-le: “Opriti-va si tineti-va zeii care v-au trimis la noi! Aceasta noapte este noaptea neagra a zeului-soare, Baldur cel Frumos, iubit de zei si de oameni. Aceasta noapte este ora intunericului si puterea iernii. In aceasta noapte, marele Thor, zeul tunetului si al razboiului, al caruia este acest stejar sacru, e indurerat de moartea lui Baldur si suparat pe poporul sau pentru ca au renuntat sa ii mai slujeasca. De mult nu i s-a mai adus nimic la altar, de mult radacinile stejarului sau nu au mai fost udate cu sânge. De aceea slavii si saxonii ne-au invins in batalii. De aceea recoltele ne sunt compromise si hoarde de lupi ne-au mâncat hrana. De aceea mortii din satele noastre sunt mai multi decât viii. Nu este asa, popor al meu?” Germanii aprobara la unison si incepura sa ii cânte un imn de lauda lui Thor.

Când cântecul s-a terminat, Hunrad a spus: “Nimic din acestea nu ii va placea zeului. Mult mai mare este pretul ce trebuie platit pentru curatirea pacatelor voastre. Thor va cere sa ii dati in dar pe cei dragi ai vostri.” Hunrad s-a apropiat de copii si l-a ales pe Asulf, baiatul ducelui Alvold si al sotiei sale, Thekla, spunând ca acesta trebuie sacrificat. Parintii lui Asulf erau socati, dar nimeni nu a spus nimic. Hunrad a condus baiatul la altarul aflat intre stejar si foc. L-a legat la ochi si l-a pus sa ingenuncheze si sa isi aseze capul pe piatra altarului. Oamenii s-au apropiat de altar, iar Sf. Bonifaciu s-a asezat lânga preotul pagân. Hunrad a ridicat in aer ciocanul sacru al zeului Thor, gata sa zdrobeasca craniul lui Asulf. Când ciocanul a inceput sa coboare, Sf. Bonifaciu si-a interpus toiagul episcopal, astfel ca Hunrad l-a scapat. Ciocanul a cazut pe altar si s-a spart in doua. Multimea a rasuflat usurata, iar in aer se simtea bucuria. Thekla a alergat la copilul ei, salvat de la sacrificare, si l-a imbratisat strâns.

Sf. Bonifaciu a luat atunci cuvântul: “Ascultati, fii ai padurii! Nu va curge sânge in aceasta noapte. Pentru ca aceasta este noaptea nasterii lui Cristos, fiul Tatalui tuturor, Mântuitorul omenirii. Mai drept este El decât Baldur cel Frumos, mai maret decât Odin cel Intelept, mai cald decât Freya cea Buna. Deoarece El a venit, jertfele s-au incheiat. Negrul Thor, pe care in van l-ati invocat, este mort. Cufundat in umbrele din Niffelheim, el este pierdut pe veci. In aceasta noapte a lui Cristos veti incepe sa traiti. Acest stejar sângeros nu va mai tine umbra pamântului vostru. In numele Domnului, il voi distruge.” Sf. Bonifaciu a luat un topor si a inceput sa loveasca in stejar. Un vânt puternic s-a pornit atunci si copacul a cazut, radacinile i-au iesit din pamânt, si s-a spart in patru.

Lânga puternicul stejar se afla un mic brad, semet ca o Catedrala cu vârful indicând cerul. Sf. Bonifaciu a vorbit din nou oamenilor: “Acest mic brad, copil al padurii, va fi copacul sfânt al vostru. Este lemnul pacii, deoarece casele voastre sunt construite din brazi. Este semnul vietii vesnice, deoarece este mereu verde. Uitati-va cum arata in sus, spre cer. Sa fie acesta copacul copilului Isus; adunati-va in jurul lui, nu in padurea salbatica, ci in casele voastre; sub el vor fi asezate nu picaturi de sânge, ci daruri facute din iubire.” Localnicii au luat bradutul si l-au dus in sat. Ducele Alvold a asezat bradul in mijlocul celei mai mari camere din casa sa. Au pus lumânari pe crengi, astfel ca parea plin de stele. Sf. Bonifaciu a inceput sa spuna oamenilor povestea Betleemului, despre nasterea Pruncului Isus intr-o iesle, despre pastori si despre ingeri. Cu totii ascultau fascinati. Micul Asulf, stând in bratele mamei sale, i-a spus: “Mama, auzi cum cânta ingerii la brad.” Unii spun ca erau ingerii; altii spun ca era Sf. Bonifaciu si credinciosii ce il insotisera. “Marire in cer lui Dumnezeu si pace pe pamânt oamenilor de bunavointa.”

Adunându-ne anul acesta in jurul bradului de Craciun, sa aducem multumita pentru darul credintei noastre, sa pastram in inimile noastre istoria nasterii Mântuitorului si sa ascultam cântecele ingerilor.